Categories
Implementare

ANUNȚ

Fondul SOCIAL EUROPEAN

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Axa prioritară 6: Educație și competențe

Obiectiv specific 6.14 Creșterea participării la programe de învăţare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC şi din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI

Componenta 1: STAGII DE PRACTICĂ PENTRU ELEVI – Regiuni mai puțin dezvoltate

Lider – ȘCOALA POSTLICEALĂ “DIMITRIE CANTEMIR

Titlu proiect:

“IPCAR – Învăț practic – sunt competent – mă angajez rapid”

Perioadă de implementare 24 luni – 4 semestre.

Activitățile din cadrul proiectului au demarat în data de 20 august 2020. Pe parcursul primului semestru al anului școlar 2020-2021 s-au înscris în grupul țintă 42 de elevi înmatriculați la  specializarea Asistent Medical Generalist,  în anul III de studiu.

 Beneficiile obținute de elevi prin participarea la proiect au fost:

  • consiliere și orientare profesională;
  • asigurarea echipamentului obligatoriu;
  • echipamente de identificare a funcțiilor vitale;
  • 5 burse sociale în valoare de 2800 de lei,  pentru susținerea elevilor care au o situatie defavorizata din punct de vedere material.

Activitățile elevilor continuă cu o competiție profesională online cu premii și trei workshop-uri – Primul meu interviu, Nediscriminare pe piața muncii și Inovații TIC în medicină.

Școala Postliceală Dimitrie Cantemir a dotat un cabinet de evaluare a deprinderilor, aptitudinilor și competențelor obținute în urma stagiilor de practică.

ANUNȚ

ÎNSCRIEREA ÎN GRUPUL ȚINTĂ PENTRU PROIECTUL DERULAT ÎN CADRUL ȘCOLII CONTINUĂ ȘI ÎN SEMESTRUL II AL ANULUI ȘCOLAR 2020-2021. Potențialii beneficiari sunt elevii înmatriculați la specializarea Asistent Medical Generalist din anii II și III de studiu.

Beneficiile obținute de elevii care se vor înscrie în continuare în grupul țintă vor fi cele menționate anterior.

Pentru informații suplimentare accesați:

sau contactați responsabilii de grup țintă: doamna Cistelican S. și doamna Kiraly I.

Categories
Implementare

Implementarea proiectului POCU/633/6/14/131549/19.08.2020 – Învăț practic – sunt competent –mă angajez rapid

            Proiectul a fost elaborat și propus pentru finanțare în urma identificării unei serii de nevoi specifice ale grupului țintă, pe baza discuțiilor cu elevii și absolvenții și aplicarea unui chestionar de nevoi în ultimii 3 ani școlari, dupa cum urmează:

– Realizarea conectivității între mediul școlar și cel de lucru pentru integrarea absolvenților pe piața muncii

– Nevoia de informare privind posibilitatile de continuare a studiilor și de formare profesională, despre posibilitățile de construire a unei cariere în domeniul medical;

 – Creșterea accesului la activitățile de consiliere și orientare profesională.

            Proiectul se adresează unui grup țintă deja identificat, respectiv elevii Școlii Postliceale Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș, acreditată prin OM nr 6207/18.12.2009, a cărei ofertă educațională cuprinde Domeniul Sănătate și asistență pedagogică, nivel 5, învățământ zi, durata studii 3 ani, calificări profesionale – asistent medical generalist și asistent medical de farmacie.

            Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea integrării pe piața muncii, potrivit abilităților și motivației lor intrinseci, a 185 de elevi în domeniul medical (asistent medical generalist) prin

1) dezvoltarea și consolidarea unui parteneriat activ și eficient la nivelu ljudețului Mureș între Școala Postliceală Dimitrie Cantemir și parteneri de practică, contribuind la îmbunătățirea învățării la locul de muncă în formarea profesională și creșterea implicări ipartenerilor sociali în dezvoltarea sistemului de formare profesională și

2) dobândirea competențelor necesare prin programe de învățare la locul de muncă, beneficiind de o infrastructură îmbunătățită a formării și de o acumulare de bune practici la nivel internațional, în vederea asigurării premiselor pentru participarea la o piața a muncii interne și internaționale modernă, flexibilă, dinamică și incluzivă, contribuind astfel la realizarea obiectivului major al Strategiei Europa 2020 și anume creșterea ratei de ocupare.           

              Obiectivul general se va realiza pe parcursul a 24 de luni de implementare a proiectului, prin derularea activităților de consiliere și orientare profesională, organizarea stagiilor de practică și derularea de activități de sprijin pentru programele de învățare la locul de muncă.

            Acest proiect contribuie la îmbunătățirea mecanismelor de finanțare publică și privată a formării profesionale. Proiectul include operațiuni și activități pentru a asigura continuitatea, valorizarea, abordarea integrată a rezultatelor după finalizarea perioadei de implementare, progresul și beneficiile realizate pentru grupul țintă fiind garantate și în viitor.

            Prin proiect vor fi atinși următorii indicatori privind elevii la încetarea calității de participant, adică la maximum 90 de zile – dintre elevii cuprinși în GT, 80% vor fi certificați, 21% își vor găsi un loc de muncă, 10 % urmează studii / cursuri de formare.

            Activități previzionate:

Activitate: 1.Organizarea şi derularea programelor de învăţare la locul de muncă

Activitate: 2.Furnizarea de servicii de consiliere şi orientare profesională

Activitate: 3 Dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă

Activitate: 4 Activități de sprijin a sistemului de învățare la locul de muncă

Activitate: 5. Activităţi transversale.

            Proiectul este împărțit pe 4 semestre, iar în acest moment, o parte din activitățile aferente și anume efectuarea stagiului de pregătire practică de către 42 de elevi împărțiți în 5 grupe și dotarea cabinetului de evaluare, au fost implementate. Astfel cei 42 de elevi ai anului III specializarea Asistent Medical Generalist au desfășurat alături de 10 tutori de practică (angajați ai SCJU Mureș) și 7 asistenți profesori (din partea SPDC) 185 de ore de pregătire practică aferente modulelor  M30 Obstetrică ginecologie și nursing specific și M38 Conduita în urgențe medico-chirurgicale, situații de criză și dezastre. La finalul stagiului de pregătire practică elevii au fost evaluați prin probe practice, cu materiale simulatorii performante în Cabinetul de evaluare dotat prin proiect cu materiale în valoare de aproximativ 80.000lei.

            Proiectul prezintă o serie de acțiuni care asigură participarea elevilor la practică (consiliere și orientare profesională, asigurarea echipamentului obligatoriu, echipamente de identificare a funcțiilor vitale, burse sociale), acțiuni care conduc la creșterea interesului pentru participare la practică (competiție profesională, premii, workshop-uri, vizita de studiu), asigurarea unei baze materiale adecvate pentru evaluarea elevilor care finalizează stagiul de practică semestrial.

            Susținerea elevilor participanți, care au o situație defavorizată din punct de vedere material prin acordarea de burse sociale pentru dezvoltare profesională (20 de burse / 4 semestre, în valoare de 2800 lei/elev) – a fost realizată pin acordarea până în acest moment a 5 burse. 

Categories
Implementare

Pregătiri pentru stagiul practic – pentru primul grup de elevi din cadrul grupului țintă

Categories
Implementare

Fotografii scoala

Categories
Implementare

Metodologie de selectie a grupului tinta